Repere

Aniversată în fiecare an la 21 martie, Ziua mondială a teatrului de păpuși a fost inițiată în anul 2000 de Teatrul de păpuși
“Dzhivada Zolfagariho” din Iran.

Marcarea acestei zile a fost supusă spre dezbatere la al XVIII-lea Congres al “Union Internationale de le Marionnette” (UNIMA),
desfășurat la Magdeburg, în 2000. Doi ani mai târziu, la o reuniune a Consiliului Internațional al UNIMA, din iunie 2002, de la Atlanta,
a fost stabilită data de 21 martie pentru celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși, sărbătorindu-se pentru prima dată în 2003.

Această zi, marcată de multă veselie și bună-dispoziție, reprezintă și un prilej pentru a-i sărbătorii pe artiștii din acest domeniu,
din întreaga lume. Pe scena teatrului de păpuși, se împletesc vechile tradiții cu metodele moderne.

Marionetele, ca o formă autonomă de expresie artistică, se află în continuă evoluție. Prin construirea și manipularea acestor “jucării”,
se transmit povești și emoții, se construiesc personalitățile copiilor.

Păpușa își are originile în una dintre formele cele mai primitive și originale ale artei. S-a născut din jocul dezinteresat, spontan,
transparent și care, în mod natural, a devenit din ce în ce mai complex, adoptând mai multe forme și conținuturi. Artiștii păpușari,
prin măiestrie și îndemânare, dau viață păpușilor, transmițând din generație în generație cele mai frumoase povești și basme.